Senator PSD Călărași: Susținere pentru concediu suplimentar acordat părinților monoparentali
Senatorul PSD de Călărași, Daniela Mihai, a anunțat că a susținut în Plenul Senatului o propunere legislativă pentru modificarea Legii 53/2003 – Codul Muncii, care prevede acordarea unui concediu de odihnă suplimentar părinților monoparentali de cel puțin 3 zile lucrătoare pe an.
Potrivit senatorului, părinții care își cresc singuri copiii trebuie să reușească să îmbine obligațiile de serviciu cu toate responsabilitățile parentale, participarea la activitățile școlare și programările medicale ale copilului, astfel încât riscul de stres și epuizare este mult mai mare decât în cazul familiilor care au ambii părinți.
Daniela Mihai a subliniat că, pentru PSD, copiii, tinerii și familiile reprezintă o prioritate.
