Lucrările la Parcul Fotovoltaic din Roseți au început
În comuna Roseți, județul Călărași, au demarat lucrările pentru construirea unui sistem fotovoltaic destinat autoconsumului. Proiectul, intitulat „Construire sistem fotovoltaic prosumator pentru autoconsum în comuna Roseți, județul Călărași”, este finanțat prin Fondul pentru Modernizare, cu sprijin european și al Băncii Europene de Investiții.
Primarul George Chiriță a declarat că această investiție va produce energie electrică pentru instituțiile publice din comună. „Școala, grădinița, primăria și iluminatul public vor beneficia de energia produsă, ceea ce va însemna, în timp, reducerea cheltuielilor cu energia electrică și mai multe resurse pentru alte proiecte ale comunității”, a afirmat edilul.
Realizarea parcului fotovoltaic face parte din lista de promisiuni electorale ale primarului George Chiriță. Printre obiectivele deja îndeplinite se numără utilitățile pentru noul cartier de tineri, schimbarea transformatoarelor de putere, modernizarea parcurilor, finalizarea rețelei de gaze naturale și racordarea locuințelor, investiții în educație și dotarea școlii cu echipamente didactice moderne, digitalizarea și finalizarea lucrărilor la sala de sport școlară.
„Anul trecut vă spuneam că vom face un pas important pentru Roseți și vom implementa un sistem fotovoltaic pentru producerea de energie verde destinată consumului propriu al comunei. Astăzi, proiectul este în implementare. Mă bucur să văd că ceea ce am anunțat anul trecut începe să devină realitate. Continuăm să construim pentru Roseți”, a mai spus primarul George Chiriță.
